|
|
| 12 mesaje de recrutare active, 32346 cv-uri, 2118 angajatori |
| Compania ideala |
|
Se scrie foarte mult despre compania ideala. Se fac topuri, calchiate dupa expertize straine, se dau interviuri. Manageri de resurse umane din diverse companii se simt frustati ca nu apar sau au pozitii joase in topuri. Undeva este totusi o greseala. Exista compania ideala? Putem clasifica, fara nici un fel de probleme, companiile? Nu cred. Este foarte greu sa gasesti un set de criterii care sa multumeasca pe toata lumea; este aproape imposibil ca intensitatea criteriilor sa fie aceeasi pentru toti. In mare este simplu. Toti ne dorim sa lucram in companii cu valori mari de recompensare, cu scheme de recompensare care sa valorifice mai ales atuurile noastre personale, cu un climat organizational permisiv si profesionist cu un stil de management mulat pe felul nostru de a fi, cu colegi perfecti, cu logistica perfecta si, sa nu uit, daca se poate, aproape de casa:)). Pe de alta parte fiecare dintre noi vede lucrurile diferit. Unii isi doresc sefi care sa nu dea pe la birou. Altii, dimpotriva, sefi care sa asiste intregul proces de munca. Eu imi doresc o parte fixa a salariului cat mai mare, tie iti plac bonusurile de performanta. Unii vor cadouri de Craciun, altii se simt jigniti. Si putem continua asa la nesfarsit. Suntem cu totii de acord ca nu exista salariat rau ci doar salariat care nu se afla in locul care trebuie. Ca in fiecare persoana exista un potential care poate fi "exploatat" cu inteligenta, printr-o strategie "win-win". La fel si in privinta companiei ideale. Fiecare companie, fie mica sau mare, multi sau uninationala, care se ocupa de cuie sau de clesti, are punctele ei forte sau punctele ei slabe. Sigur ca, in acceptiune medie, putem spune ca e mai bine acolo decat in partea cealalta. Dar acest adevar nu este valabil decat pentru o parte dintre noi. In primul rand trebuie sa invatam/sa stim in ce fel de companie ne-ar placea sa lucram. Si abia apoi, in cunostinta de cauza, sa o cautam si sa ne convingem daca ne place sau nu. |
| Nici un comentariu | |


